Fiind pasionată de gaming și tehnologie, am avut mereu un ochi atent la echipamentele care îmi pot îmbunătăți experiența din timpul jocului. Recent, am avut ocazia să-mi achiziționez monitorul de gaming LED VA Samsung Odyssey G3 de 32″.
- Imagine bună
- 165Hz rata de refresh
- Funcția AMD FreeSync în jocuri
- Dimensiune mare, potrvit pentru orice jocuri
- Stand foarte stabil
- Foarte greu
- Cablul HDMI iese din slot la vibrații puternice ale mesei
Galerie imagini
Specificații
Diagonală: | 32 inch |
Rezoluție: | 1920 x 1080 |
Tip rezoluție: | Full HD |
Funcții: | Game Mode, Freesync, Black Equalizer, Flicker-Free Technology, Refresh Rate Optimizor |
Număr de culori: | 16,7M |
Porturi: | 1 x HDMI, 1 x Display port, 1 x 3.5 mm Mini-jack |
Greutate: | 6,2kg |
Aspect imagine: | 16:9 |
Imagine
Când vine vorba de calitatea imaginii, acest monitor m-a impresionat cu adevărat. Imaginea este pur și simplu fantastică, culorile sunt vii și contrastul este puternic. L-am testat pe mai multe jocuri și filme, și de fiecare dată am rămas plăcut surprinsă de cât de bine arată totul. Este clar că dimensiunea mare a ecranului și rezoluția Full HD contribuie la satisfacția mea.
Porturi
Un aspect important pentru mine este conectivitatea, iar aici Samsung Odyssey G3 stă destul de bine. Folosesc în principal DisplayPort pentru gaming, datorită ratei de refresh de 165Hz. E o îmbunătățire semnificativă față de monitoarele mai vechi, și se simte clar diferența în jocuri. Totuși, am observat un mic impediment; cablul HDMI tinde să iasă din slot dacă biroul suferă vibrații puternice. Desigur, nu cred că este cazul pentru oricine, deoarece eu mai am o imprimanta 3D care scutură masa puternic. Nu e un deal-breaker, dar e ceva de luat în considerare.
Perfect pentru Gaming
Pentru gaming, acest monitor este un vis devenit realitate. Funcția AMD FreeSync asigură o experiență de joc fluidă și fără întreruperi, ceea ce este esențial pentru jocurile competitive. De asemenea, rata de refresh de 165Hz face o diferență enormă; totul se mișcă mult mai fluid. Și nu pot să nu menționez standul stabil. Chiar dacă monitorul este destul de greu, nu m-am simțit niciodată nesigură în privința stabilității lui.
Per total, sunt foarte mulțumita de această achiziție. Monitorul îmi oferă exact ceea ce îmi doresc: o imagine excelentă, performanță buna în jocuri și un design super fain. Cu toate că există câteva mici dezavantaje, cum ar fi greutatea și problema cu cablul HDMI, beneficiile depășesc orice dezavantaj. Recomand cu căldură acest monitor oricărui gamer și nu numai.
Întrebări frecvente
Monitorul nu este 4K, decât Full HD.